Pavel Turcu отдыхает

Rofl sau MegaCry???

Nu cum?!

Cum pămîntul rabdă aşa oameni? Iaca la ce-i trebuie ei să chinuie urechile oamenilor?! Asta-i mai straşnic decît toată muligambia.com la un loc. Şi pe lîngă toate acestea ce minte de găină trebuie să ai să şi te mîndreşti încă cu aşa ceva? Nu sunt om care judecă, dar, din simpla pricină că există aşa oameni mi-am dat seama cît de mult degradează societatea (okay fata aceasta e din Rusia, dar în md tot sunt mulţi de acest tip, proves: muligambia.com)

Acum întrebare, ce nu le ajunge: a) Minte b) Educaţie c) Ceva de existenţa la ce eu încă nu ştiu

Şi totul nu ar fi aşa de tragic dacă ea plus la toate nu şi-ar bate joc de piesele vestite, frumoase a oamenilor talentaţi care nu merită aşa bătaie de joc, for example Pink…

How she dares?

De rîs sau de plîns?

Back in the Past

Cred că pe oricine trecutul măcar odată l-a ajuns din urmă.

Simple amintiri, întîmplări, sau consecinţe al acestuia, şanse cu numărul 2 etc.

NU trebuie să ne ţinem de trecut şi chiar dacă ne ajunge uneori din urmă… Ca tradiţia asta în filme, cînd prizonierii ies din închisoare, li se spune să nu privească în urmă căci se vor întoarce Păi iaca dacă te ajunge din urmă nu trebuie să-ţi întorci privirea înapoi căci te va înghiţi!!!

Însă… însă doar dacă nu ai vrea să te înghită… ştii cum mereu sunt cazuri de excepţie)))))))

To be or not to be…

Riscul…

Eu personal mă tem să risc, des, aproape mereu.

Tu stai pierdut în spaţiu şi timp. Iar în cap ţi se zguduie un simplu “Ce să fac?”. Dar cînd stai aşa pierdut în spaţiu şi în timp înţelegi că nu-i atît de simplu. Trebuie să alegi una sau alta, să rişti sau nu. Dacă ai extras bileţelul norocos, BINGO!!! Eşti lucky şi plus la toate fericit… Dar dacă nu? Dacă nu, rămîi cu ceea ce ai, însă nici nu ai şanse să obţii ceva, însă nici nu pierzi nimic… Se pare că nimic, dar pierzi ceea ce ai putea obţine…

BRrrrr gîndurile se încîlcesc şi hai încă odată, totul din nou: “Ce să fac?”…

Acest ciclu al gîndurilor durează ceva timp ca pe urmă… Dar ce pe urmă? Ca pe urmă… să nu faci nimic, deseori aşa mi se întîmplă, beau apă şi nu şampanie cum s-a exprimat o persoană.

Ca să rişti, trebuie să ştii cînd merită să o faci. Ca să rişti trebuie să fii gata că nu ţi se va primi totul aşa cum vrei. Ca să rişti trebuie să ai curaj. Ca să rişti trebuie să te poţi ridica dacă vei cădea. Ca să rişti… pot continua mult, enumerînd toate aceste calităţi, calităţi căror uneori le duc lipsa…

Dar pentru tine ce-i Inima?

Inima…

Inima asta…

Uof…

Inima-i o trădătoare.  Ea e laşă şi-şi face de cap cînd şi cum vrea. Decide pentru tine şi în momentul cel mai nepotrivit i se face frică şi te trădează, se ascunde undeva-n colţul cutiuţei toracice şi se zbate ca nebuna. Ce prostie. Îmi aminteşte de filmele acestea a la HollyWood, thrillers unde jertfa se ascunde de un maniac undeva în subsol, dar răsuflarea i se aude pe toată casa… Aiurea, oricum o va găsi dacă nu se poate calma…

Anyway asta deja e altă temă.

Deci Inima…

Inima e ca o mîţă de asta neagră, sau orange, sau albă, nu are importanţă, dar e de asta una egoistă, se crede independentă şi cum că totul ar depinde de ea… Şi cel mai obijduitor e că aşa şi este… Deoarece în momentele cînd ai nevoie de ea, ea nu-ţi vine-n ajutor şi nu-ţi face pe plac, dar cînd îi trebuie ei, să vezi cum ţi se iveşte… Exact ca o mîţă!!!

Inima…

Inima e un organ foarte important care la om este format din 4 camere: 2 atrii şi 2 ventricule, rolul inimii este de a pompa sîngele în tot organismul … bla-Bla-bLa. Dacă nu aş învăţa biologia la şcoală şi nu aş şti că totuşi am nevoie de ea… Aş rupe-o demult şi aş prăji-o aşa gustoşel şi aş păpa-o. (Cu aşa ocazie m-aş învăţa eu să gătesc mîncare.)

Airports

Un avion îşi ia zborul…

Altul aterizează…

Şi un hol, fie unul, dar mare…

Aeroportul e cel mai trist şi totodată cel mai fericit loc de pe pămînt. Acolo îmbrăţişările par a fi mai strînse, fericirea mai deplină, iar lacrimile mai sărate. Acolo spui “La revedere” şi “Salut” aşa cum tu ca atare nu o spui în zile obişnuite. Zile în care totul e obişnuit, zile în care nu te vei întoarce în casa pustie sau în casa gălăgioasă şi plină de zîmbete.

Un hol, fie unul, dar mare, atît de mare cît e nevoie pentru ca să încapă fiecare omuleţ ce priveşte cum un avion îşi ia zborul, pentru ca peste ceva timp să vină tot în acelaşi hol şi să vadă avionul care aterizează, pentru ca acel cel mai trist loc de pe pămînt să-i devină îndată cel mai fericit loc de pe pămînt))))

Publicitate (Western union)

Deci… deseori merg pe străzile oraşului şi-mi pun mîinele în cap cînd văd unele publicităţi sau cînd mă uit la tv şi văd altele însă tot atît de aiurea, stupide şi care demonstrează prostia omenească şi de aici a apărut ideea să creez o categorie nouă: Publicitate

Iată una din ele:

Pot să le trimit dragoste mea?

Western Union afirmă că Da, eu zic că NU!!! Şi cine are dreptate? Clar lucru că eu .

Din afirmaţia lor ce rezultă? Că love=money.

Dar nu, tu nu le poţi trimite dragostea ta, deşi munceşti acolo undeva departe pentru ei, dragostea ta ei nu o pot simţi cu adevărat din simplu motiv că nu eşti alături şi că ei nu-ţi văd zîmbetul şi nu-ţi simt căldura.

Ei ştiu că ea îi iubeşte, dar ea nu-i alături şi banii nu vor înlocui dragostea.

Şi… asta-i ceea ce m-a indignat în această publicitate şi m-a făcut să fac aşa> 

Sau ai să rămîi cu popa goală sau….

Noi toţi căutăm ceva şi uneori singuri nu ştim ce căutăm, dar oricum căutăm. Noi avem o imagine generală a ceea ce căutăm dar nu ştim ce căutăm. Şi… şi noi oricum asta găsim, dar nu-i chiar asta. Noi dăm de ceva asemănător dar parc nu-i chiar ceea la ce ne-am aşteptat. Parc noi ne imaginam că tre să fie oliacă altfel, de altă culoare, formă, cu alte detalii etc. Parc ar avea camuflaj. Noi găsim, adică noi dăm de acest lucru ş putem trece pe alături şi să spunem “Neee asta nu-i ceea ce-mi tre eu vroiam s fie albastru şi nu verde” ş tu laşi asta acolo unde era şi te duci să cauţi acel ceva să fie de culoarea albastră. Tu nu ştii c’ cauţi dar ştii că acest ceva trebuie să fie albastru că dacă el va fi verde tu nu ai să fii fericit şi tei dus… Tu nu ştii dacă ai să găseşti ce vrei să găseşti şi dacă în fine ai să-ţ dai seama că nu ai găsit ap ai să înţelegi că te-ai “лаханит” şi de ceea ce ai putea avea, dar dem nu ai cum să întorci timpul înapoi.

Altcineva se opreşte la verde şi nu mai caută ca acel ceva să fie albastru. El îşi spune că şi asta-i ajunge, că şi cu asta poate fi fericit. Dar uneori cînd nu îi este a dormi el se gîndeşte “Blin, c’ kliova ar fi dak  acest ceva ar fi nu verde da albastru” şi lui îi rămîne să se aleagă cu ceea ce are gîndindu-se însă cu totul la altceva şi aici dem, omu ista! crede că s-o “лаханит” şi foarte rar se găsesc oameni care singuri nu ştiu ei cum o găsit ceea ce căutau, dar asta mai rar, dar se întîmplă oricum.

Şi aici apare întrebare cum să faci alegerea corectă? Da răspuns la întrebarea asta “не можно” de găsit şi trebuie să rişti da înainte de asta să te gîndeşti că în cel mai rău caz sau ai să rămîi cu popa goală sau ai să ai ceea la ce nu visai, dar în cel mai bun caz: “Дойдешь туда, не знаю куда и найдешь то, не знаю что.”

Şi iak aşe concluzie pe azi, me skuzaţi că am scris incorect şi cu rusizme dacă cuiva asta i-ar zgîrîia ochii dar altfel parcă nu am vrut, park nu ar fi aşa cum trebuia să fie…

Prefer să ascult…

Eu m-am obosit să gîndesc frumos, obligatoriu, la o temă anumită…

M-am obosit să ghicesc sentimentele poeţilor, gîndurile acestora, ce au vrut să zică prin poeziile sale…

M-am obosit să scriu ceea ce ar fi mai bine şi mai corect de scris în viziunea cuiva…

Să scriu atunci cînd nu mi-i a scrie, cînd nu am ce scrie, să scriu pe teme la care nu am răspuns, să scriu despre ceea ce nu ştiu, din simplu motiv… că trebuie… să scriu despre ceea cu ce nu sunt de acord, ce poate chiar şi mă irită sau de ce îmi e pur şi simplu indiferent… prefer monologurile, gîndurile, doar eu şi cu mine, sau eu şi cu un om tete-a-tete , pe care ţi-i de-o plăcere să-l asculţi…

M-am obosit să scriu, nu vreau să vorbesc, să demonstrez, să argumentez…

Prefer să ascult, să aflu şi să analizez doar eu şi cu mine sau cu un om tete-a-tete…

9 Mai

Khm…

Privit azi dimineaţa parada cu ocazia sărbătorii de 9 mai şi… Nimeni nu şi-a pierdut cunoştinţa! Şi cu atît mai mult băieţii au fost foarte bravo şi… Cred că a fost o prostie să spui aşa cuvinte despre ei ,multă minte oare e nevoie ca să zici aşa ceva? Mmm let me think… nope nu prea multă…

Ai ai ai, v-aţi dezamăgit că totul a fost bine şi ei s-au isprăvit indiferent de orice?

The rain

Afară plouă…

Atît de frumos şi liniştit, aşa cum îmi place…

Ploaia-mi aduce amintiri frumoase, linişte în suflet. Picăturile cad şi se trăsnesc de fereastră de parcă ar vrea să intre-n odaie pentru ca să-mi cadă-n mînă. Sunetul ploii pentru mine e ca “lullaby” . Stau aşa culcată-n pat cu mîine după cap, privesc în podul alb, ascult sunetele acestor mici picături de apă ce coboară din cer şi… şi înţeleg:

Ploaia e viaţă…

Ploaia e aerul proaspăt şi mirosul care-l ador, care-l inspir din plin cu plămînii obosiţi de aerul poluat al oraşului Chişinău…

Ploaia-mi e prieten, mi-a făcut cîndva un cadou care-l am pînă acum şi-l păstrez cu toată grija care o am…

Ploaia e voce…

Ploaia e suflet…

Ploaia e cîntec…